anecdotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anecdote, gr. anekdota)

1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat.

anecdotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anecdotique)

1. adj. cu caracter de anecdotă.
2. s. f. schema desfășurării epice a unei povestiri, a unui film etc.

banc 3

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bank)

1. numele unui joc de cărți.
2. (fam.) glumă ieftină; anecdotă.

faceție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. facétie, lat. facetia „poznă, glumă”)

1. plezanterie de un comic grosolan care se traduce prin gesturi, acțiuni sau cuvinte menite să facă oamenii să râdă sau să se distreze; glumă, farsă, poznă, năzdrăvănie.
2. (lit.) scriere în stil burlesc care exprimă adesea o veselie truculentă; anecdotă burlescă, snoavă.

poantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. pointe)

1. partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o anecdotă, epigramă etc.
2. vârful pantofilor de balet.
3. poziție din baletul clasic, executată de balerine, pe vârful picioarelor.

spirit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. spiritus, it. spirito)

1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință.
2. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc.
3. inteligență; imaginație.
4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală.
5. mod, fel de manifestare, de gândire.
6. în ~ul = potrivit cu...
7. glumă, anecdotă; vorbă de duh.
8. a face ~e = a glumi.
9. caracter specific a ceva.
10. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă.