Dictionar

apt, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apte, lat. aptus)

1. capabil; potrivit, bun (pentru).
 

apter, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aptère, gr. apteros)

1. (despre insecte) lipsit de aripi.
2. (despre tulpină, pețiol, peduncul) fără expansiuni foliolare sau membranoase în formă de aripi.
3. (despre temple antice) fără colonade laterale.
 

apterigide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptérygidés)

1. familii de păsări aptere: apterix.
 

apterigote

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptérygotes)

1. subclasă de insecte inferioare ametabole, fără aripi.
 

apterix

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aptéryx)

1. (zool.) pasăre alergătoare din Noua Zeelandă, din subclasa ratitelor, numită în mod obișnuit kiwi.
 

aptialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aptyalisme)

1. (med.) absența sau deficiența secreției de salivă; asialie.
 

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
 

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 

ablactație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.
2. încetare a secreției de lapte matern.