OK
X
apt, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. apte, lat. aptus)
1.
capabil;
potrivit,
bun
(pentru).
apter, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aptère, gr. apteros)
1.
(despre
insecte)
lipsit
de
aripi.
2.
(despre
tulpină,
pețiol,
peduncul)
fără
expansiuni
foliolare
sau
membranoase
în
formă
de
aripi.
3.
(despre
temple
antice)
fără
colonade
laterale.
apterigide
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aptérygidés)
1.
familii
de
păsări
aptere:
apterix.
apterigote
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aptérygotes)
1.
subclasă
de
insecte
inferioare
ametabole,
fără
aripi.
apterix
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. aptéryx)
1.
(zool.)
pasăre
alergătoare
din
Noua
Zeelandă,
din
subclasa
ratitelor,
numită
în
mod
obișnuit
kiwi.
aptialism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. aptyalisme)
1.
(med.)
absența
sau
deficiența
secreției
de
salivă;
asialie.
abilita
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)
1.
a
conferi
dreptul
de
a
practica
o
anumită
profesiune,
în
urma
unui
examen
sau
concurs.
2.
a
conferi
un
anumit
titlu,
grad
etc.;
a
face
apt;
a
împuternici.
abilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)
1.
calitatea
de
a
fi
abil;
dexteritate;
pricepere,
dibăcie.
2.
(jur.)
aptitudine
legată
de
a
face
ceva.
3.
(la
pl.)
(depr.)
tertipuri,
șmecherii,
șiretlicuri.
4.
(antonim)
inabilitate.
abject, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)
1.
care
comite
fapte
reprobabile;
ticălos.
2.
care
inspiră
dezgust,
repulsie,
prin
josnicia,
degradarea
sa
morală;
demn
de
cel
mai
mare
dispreț;
abominabil.
3.
(antonime)
respectabil,
stimabil.
abjecție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
josnic,
demn
de
disprețuit.
2.
stare
de
înjosire
care
atrage
disprețul
tuturor.
3.
acțiune
degradantă
care
inspiră
dispreț.
4.
faptă
abjectă;
josnicie,
mârșăvie,
ticăloșie.
5.
(var.
înv.)
abjecțiune.
6.
(antonime)
demnitate,
măreție,
noblețe.
ablacta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)
1.
intr.
a
înceta
secreția
de
lapte
matern.
2.
tr.
a
înlocui
treptat
laptele
matern
cu
alte
alimente
necesare
sugarului;
a
înțărca.
3.
(refl.;
despre
sugari)
a
refuza
laptele
matern.
ablactație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)
1.
trecere
treptată
și
progresivă
de
la
alimentația
exclusiv
lactată
a
sugarului
la
o
alimentație
diversificată;
ablactare.
2.
încetare
a
secreției
de
lapte
matern.