Dictionar

arca

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. arquer)

1. a (se) arcui; a (se) îndoi, a lua formă de arc.
2. (antonim) a (se) redresa.
 

arcă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it., lat. arca)

1. (biblie) corabie din trestie împletită, pe care Noe ar fi construit-o din porunca lui Dumnezeu, pentru a se salva de potop împreună cu familia sa și cu exemplare din specia animală.
2. (prin ext.) corabie.
 

ambarca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. embarquer)

1. tr., refl. a (se) urca la bordul unei nave.
2. tr. (despre nave) a lua apă la bord.
3. intr (despre apă) a izbi, a pătrunde peste bord.
 

anasarcă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anasarque)

1. edem generalizat în tot corpul.
2. boală a plantelor datorată excesului de apă din țesuturi.
 

arcadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arcade)

1. element de arhitectură dintr-un arc și din elementele care îl susțin.
2. motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc.
3. porțiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului.
4. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal.
5. fiecare dintre părțile unei șei, sub formă de punți arcuite.
 

arcadian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arcadien)

1. din Arcadia.
2. de simplitate rustică.
 

arcadic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. arcadico)

1. câmpenesc, pastoral, idilic, pitoresc.
 

arcan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arcane, lat. arcanum)

1. (pl.) taină, secret, mister.
2. loc tainic, misterios.
3. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

acrimonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acrimonie)

1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.
2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.
3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.
 

acrimonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrimonieux)

1. care denotă acrimonie, acreală; caustic, mușcător, sarcastic.
2. (antonime) afabil, amabil.