Dictionar

armoniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. harmoniser)

1. tr., refl. a (se) pune în armonie; a (se) potrivi.
2. tr. a compune acompaniamentul unei melodii.
 

armonizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. harmonisable)

1. care poate fi armonizat; capabil să fie pus în armonie.
 

asorta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assortir)

1. tr. a așeza la un loc diferite lucruri pentru a forma un tot armonios.
2. a aproviziona (un magazin) cu mărfuri variate.
3. refl. a se potrivi, a se armoniza.
 

colorist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. coloriste)

1. pictor care excelează în armonizarea culorilor.
2. cel care colorează stampe, hărți etc.
3. (cinem.) specialist care realizează culoarea personajelor, după modelul conceput de regizor, pentru fiecare cadru în parte.
 

consuna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consoner)

1. a produce o consonanță.
2. (fig.) a se armoniza, a se acorda.
 

design

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. design)

1. /dizáin/ s. n. disciplină care urmărește armonizarea estetică a mediului uman, începând de la conceperea obiectelor uzuale și a mobilelor până la urbanism și amenajarea peisajului.
2. aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru din punct de vedere estetic; estetică industrială.
3. adj. inv. modern, elegant.
 

inacordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inaccordable)

1. care nu se poate acorda, concesiona.
2. (despre instrumente muzicale) care nu poate fi acordat, armonizat.
 

kalokagathia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. kalokagathia)

1. (fil.) idealul educativ, de om dezvoltat armonios.
2. armonizare a frumosului și binelui în idealul perfecțiunii.
3. teorie estetică potrivit căreia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale și ale cunoașterii, pot avea și valoare estetică.