Dictionar

Rezultate secundare (Arogant,):

Arogant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arrogant, lat. arrogans)

1. (şi s.) care manifestă aroganţă.


Aroganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie dispreţuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinenţă.


Arogant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arrogant, lat. arrogans)

1. (şi s.) care manifestă aroganţă.


Bonomie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bonhomie)

1. manieră de a fi și de a acționa care dezvăluie bunătate, simplitate, chiar și în cele mai mărunte lucruri; atitudine, caracter de bonom.

2. (antonime) aroganță, suficiență.


Condescendenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. condescendance)

1. atitudine plină de consideraţie, de respect, atenţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; amabilitate; deferenţă.

2. (peior.) bunăvoinţă cu aer de dispreţ, aroganţă, superioritate.


Deferent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déferent, lat. deferens)

1. care dovadă de deferenţă; care are o considerație deosebită; respectuos, condescendent.

2. (anat.) se spune despre anumite canale excretoare.

3. (anat.) canal ~ = canal care conduce sperma din epididim în uretra posterioară.

4. (astron.) cerc ~ = cerc pe care, conform anticilor, se deplasează planetele.

5. (antonime) arogant, irespectuos.


Important, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. important)

1. însemnat.

2. influent; de vază.

3. (ir.) plin de aroganţă.


Prezumţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. présomption, lat. praesumptio)

1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziţie.

2. (jur.) recunoaştere a unui fapt ca autentic până la proba contrară.

3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganţă, infatuare.