Dictionar

asistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. assistant, germ. Assistent)

1. adj. prezent, de față (la ceva).
2. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator.
3. ~ universitar = grad didactic în învățământul superior, intermediar între preparator și lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară.
 

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.
 

anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.
 

anestezist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anesthésiste)

1. medic specialist în anestezii; anesteziologist, anesteziolog.
2. medic specialist sau asistent medical specializat care se ocupă de narcoză, analgezie și monitorizarea pacienților care urmează să beneficieze de o intervenție chirurgicală sau de un examen invaziv.
 

asedia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (it. assediare)

1. a supune unui asediu.
2. a înconjura o fortăreață, un oraș etc. cu forțe armate, împiedicând-o să primească asistență și implementând pregătirile necesare pentru a o forța să se predea.
3. (prin ext.) a se înghesui în jurul sau în fața unui loc.
4. (fig.) a pune presiune pe cineva; a importuna.
 

asista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assister, lat. assistere)

1. intr. a fi prezent, a participa (la ceva).
2. tr. a sta pe lângă cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistență.
3. (jur.; despre avocați) a se prezenta altături de o persoană în fața unui organ de jurisdicție pentru a-i apăra interesele.
 

auditoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)

1. asistență, public (la o conferință, la un curs etc.).
2. sală pentru audiții și pentru înregistrări fonice.
 

autopsier, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. autopsier)

1. medic, asistent medical specializat în autopsii.
2. persoană care (face sau) participă la o autopsie.