Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atomisme)
1. concepţie materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie ştiinţifică modernă a structurii şi a proprietăţilor atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. atomiste)
1. I. referitor la atomism; propriu atomismului.
2. II. partizan al atomismului.
3. specialist în fizica atomică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (fr. atomistique)
1. I. care se referă la atomism, care se raportează la acesta.
2. II. sistemul filozofic al atomiștilor; atomism.
3. știință care studiază atomii; fizica nucleară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicurisme)
1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. atomistique)
1. știință care se ocupă cu atomul și energia atomică; fizică nucleară.
2. teorie care admite că toate corpurile simple sunt formate din atomi și care se ocupă cu studiul legilor, fenomenelor, ipotezelor etc. care rezultă din această admitere; atomism, teorie atomică.