Dictionar

atotștiutor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (atot- + știutor, după fr. omniscient)

1. care știe tot; care știe foarte mult; omniscient.
2. (var.) atoateștiutor, (înv.) atotștiitor, (înv.) atotștiutoriu.
 

omniscient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. omniscient, lat. omnisciens)

1. care știe tot, sau pare să știe tot; atotștiutor.
2. (substantivat) Dumnezeu.
 

atotștiutor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (atot- + știutor, după fr. omniscient)

1. care știe tot; care știe foarte mult; omniscient.
2. (var.) atoateștiutor, (înv.) atotștiitor, (înv.) atotștiutoriu.
 

atoateștiutor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (atoate- + știutor)

1. (persoană) care știe totul; atotștiutor.
2. (persoană) căruia nu i se poate ascunde nimic; atoatevăzător, atotștiutor.
 

atoatevăzător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (atoate- + văzător)

1. (persoană) care vede totul; atotvăzător.
2. (persoană) care știe totul; atoateștiutor.
3. (persoană) căruia nu i se poate ascunde nimic; atotștiutor, atotvăzător.
 

preavăzător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f. (învechit)  
Etimologie: (prea + văzător)

1. (persoană) care vede și înțelege tot; atotvăzător.
2. (persoană) care știe totul; atotștiutor.
3. (var. de scriere) prea văzător.