Dictionar

August

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. Augustus mensis "luna lui Augustus")

1. a opta lună a anului din calendarul gregorian, care are 31 de zile; (pop.) gustar, (pop.) măsălar, (pop.) secerar.


August, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auguste, lat. augustus)

1. (ca epitet dat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamărit, slăvit.

2. (fig.) maiestuos, măreţ, impunător.


Augustal

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. augustal)

1. preot, ofiţer ataşat persoanei împăratului roman (August).


Augustan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. augustanus)

1. propriu împăratului August, din epoca lui.


Augustin, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (lat. augustinus, fr. augustin)

1. călugăr din ordinul Sf. Augustin; religios care se inspiră din regulile instituite de Sfântul Augustin; augustinian.


Augustinian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. augustinien)

1. adj. referitor la Sf. Augustin.

2. adj., s. m. f. (călugăr) aparţinând unui grup de ordine catolice stabilite pe baza scrierilor Sf. Augustin; augustin.


Augustinism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.


Augustal

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. augustal)

1. preot, ofiţer ataşat persoanei împăratului roman (August).


Augustan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. augustanus)

1. propriu împăratului August, din epoca lui.


Augustin, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (lat. augustinus, fr. augustin)

1. călugăr din ordinul Sf. Augustin; religios care se inspiră din regulile instituite de Sfântul Augustin; augustinian.


Augustinian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. augustinien)

1. adj. referitor la Sf. Augustin.

2. adj., s. m. f. (călugăr) aparţinând unui grup de ordine catolice stabilite pe baza scrierilor Sf. Augustin; augustin.


Augustinism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.


Blanquist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. blanquiste)

1. I. referitor la Auguste Blanqui (1805- 1881) sau la doctrinele sale.

2. II. adept al blanquismului.