Dictionar

autentic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. authentique, lat. authenticus)

1. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut.
2. (despre acte) întocmit cu toate formele legale.
 

autenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. authenticité)

1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
3. (antonim) inautenticitate.
 

autenticiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (autentic + -iza)

1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter autentic.
 

alogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști.
 

apocrif, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)

1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.
2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.
 

autenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. authenticité)

1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
3. (antonim) inautenticitate.
 

autenticiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (autentic + -iza)

1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter autentic.
 

autentifica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. authentifier)

1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
 

certifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. certifier, lat. certificare)

1. a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil.