Dictionar

autenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. authenticité)

1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
3. (antonim) inautenticitate.
 

inautenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inauthenticité)

1. absență, lipsă de autenticitate, adică care ridică serioase îndoieli cu privire la originea sau caracterul său veridic și incontestabil; neautenticitate.
2. (antonim) autenticitate.
 

autenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. authenticité)

1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
3. (antonim) inautenticitate.
 

autentifica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. authentifier)

1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
 

confirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri.
2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației.
 

inautenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inauthenticité)

1. absență, lipsă de autenticitate, adică care ridică serioase îndoieli cu privire la originea sau caracterul său veridic și incontestabil; neautenticitate.
2. (antonim) autenticitate.
 

marcație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. marcation)

1. acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare.
2. aplicarea unui semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc.
3. imprimarea semnului oficial pe un obiect de metal prețios, care îi garantează calitatea și autenticitatea.
4. (înv.) delimitarea prin linii, semne etc. a unui teren, a unei suprafețe; demarcație.
5. (var.) (înv.) marcațiune.
 

omologa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. homologuer)

1. a confirma valoarea sau autenticitatea unui înscris.
2. a recunoaște oficial o performanță (sportivă).
3. a confirma oficial calitățile unui produs.