Dictionar

autentifica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. authentifier)

1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
 

autentificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. autentifica)

1. acțiunea de a autentifica și rezultatul ei; autentificație.
2. (var.) (înv.) autenticare.
 

autentificat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. autentifica)

1. I. (despre acte) întărit cu formele legale; legalizat.
2. II. acțiunea de a autentifica și rezultatul ei; autentificare, legalizare.
3. (var.) (înv., reg.) autenticat.
 

autentificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. autentificazione, fr. authentification)

1. acțiunea de a autentifica, de a certifica existența; autentificare.
 

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).
 

autentificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. autentificazione, fr. authentification)

1. acțiunea de a autentifica, de a certifica existența; autentificare.
 

bulă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulle, lat. bulla)

1. (la romani) medalion rotund de aur purtat la gât de copiii din familiile senatoriale sau ecvestre.
2. (ant. și evul mediu) pecete de metal, bombată, care se atașa unui act pentru a-l autentifica; act oficial emis de papă sau de un suveran.
 

grafologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. graphologie)

1. studiul particularităților scrisului cuiva, în psihologie, medicină, criminalistică, în scopul identificării anumitor trăsături de caracter, autentificării unor documente, înscrisuri etc.
 

notar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)

1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice.
2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane.
3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice.
4. secretar al primăriei în comunele rurale.
 

notariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. notariat, germ. Notariat)

1. funcția de notar.
2. instituție publică care autentifică și legalizează acte, contracte etc.