auxiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor.
4. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium.

semiauxiliar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. semi-auxiliaire)

1. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, izvorâtă din înțelesul său lexical.

adjuvant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjuvant, lat. adiuvans)

1. (medicament) care se asociază cu un alt medicament.
2. (produs) care se adaugă unui material.
3. (fig.) auxiliar.

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.

arhivistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archivistique)

1. adj. referitor la arhivistică.
2. s. f. știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul și organizarea sistematică a arhivelor.

booster

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. booster)

1. motor cu abur auxiliar care antrenează roțile libere purtătoare ale unor locomotive cu abur pentru mărirea forței de tracțiune.
2. (electr., telec.) generator auxiliar pentru sporirea tensiunii; survoltor.
3. fuzee cu mare putere de propulsie și de scurtă durată, pentru lansarea proiectilelor teleghidate; rachetă auxiliară.
4. (med.) nouă doză de vaccin administrată pentru a întări răspunsul imunitar; rapel.

compus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (compune)

1. adj. alcătuit din mai multe elemente.
2. (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență.
3. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3).
4. s. m. combinație (3).

cronologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronologie)

1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice.
2. sistem de socotire a anilor.
3. listă cu o succesiune cronologică.