Dictionar

azidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azide)

1. combinație organică instabilă care se descompune prin încălzire, uneori producând explozie.
 

AZIGO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. azygo-, cf. gr. azygos „impar, fără soț”)

1. „impar, fără soț”.
 

azigografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azygographie)

1. metodă radiografică de punere în evidență a sistemului venos azigos cu ajutorul unei substanțe de contrast.
 

azigoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. engl. azygoid)

1. (biol.) care prezintă jumătate din numărul normal de cromozomi; haploid.
 

azigomorf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. azygomorphe)

1. (bot.) lipsit de simetrie.
2. (antonim) zigomorf.
 

azigos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azygos)

1. inv., s. f. (venă) care face legătura dintre cele două vene cave.
 

abazic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după germ. abatisch)

1. (med.) (persoană) care suferă de abazie.
 

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
 

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
 

abraza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abraser)

1. a prelucra prin așchiere, cu un abraziv.
2. a freca cu un abraziv.
 

abraziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrasion, lat. abrasio)

1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.
 

abrazor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. abraziune, engl. abrasor)

1. unealtă dintr-un material abraziv, folosită pentru așchiere.