bănuielnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bănuială + -nic)

1. care este înclinat să bănuiască, care cade ușor la bănuială; bănuitor.
2. care inspiră neîncredere, bănuieli; suspect.

arest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Arrest, it. arresto)

1. deținere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracțiune.
2. locul acesteia; închisoare.

carantină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quarantaine, rus. karentin)

1. izolare preventivă a oamenilor, animalelor, navelor sau mărfurilor care provin dintr-o regiune unde bântuie o epidemie.
2. menținere în izolare a persoanelor bănuite că ar putea răspândi o boală contagioasă.
3. restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor.
4. izolare a unui organism vegetal, pentru o anumită perioadă, de pericolul contaminării cu un anumit agent patogen transmisibil.
5. (fig.) izolare.

dubitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dubitatif, lat. dubitativus)

1. care exprimă o îndoială, un dubiu.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială cu privire la o acțiune.

gelozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gelosia)

1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.

impresie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impression, lat. impressio)

1. efect produs în conștiință de un factor din afară; gânduri, imagini etc. întipărite în amintire.
2. a face (sau a produce) ~ = a impresiona puternic; a da (sau a lăsa, a face) ~a că = a părea că.
3. senzație; părere.
4. a avea ~a că... = a bănui, a crede că.

mefient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méfiant)

1. care nu are încredere, care este suspicios; neîncrezător, bănuitor.