Dictionar

balansa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. balancer)

1. tr., refl. a (se) mișca în așa fel încât să oscileze fără să-și piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna.
2. tr. a ~ un cont = a egala debitul cu creditul unui cont.
3. a crea un echilibru între doi factori.
 

contrabalansa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contrebalancer)

1. a aduce, a pune în echilibru, a cumpăni.
2. (fig.) a anula efectul unei acțiuni prin alta.
 

balans

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. balancement)

1. mișcare de oscilație; balansare.
 

balansoar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balanşoire)

1. fotoliu cu două tălpi curbate care se poate balansa.
 

contragreutate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. contrepoids)

1. greutate folosită pentru a contrabalansa, pentru a echilibra o sarcină; greutate sau forță care echilibrează o altă greutate sau forță.
2. balansier folosit de acrobați la mersul pe frânghie.
3. (fig.) ceea ce echilibrează sau neutralizează o forță.
 

librație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. libration, lat. libratio)

1. balansare aparentă a Lunii, datorată orbitei ecliptice pe care o descrie în jurul Pământului.
2. oscilație.
 

oscila

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. osciller, lat. oscillare)

1. a se mișca alternativ în direcții opuse; a se balansa.
2. (fig.) a manifesta nehotărâre; a ezita, a șovăi; (p. ext.) a flutura.
3. (despre un sistem fizic) a evolua astfel încât una sau mai multe din mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive sau negative.
 

pendula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. pendolare)

1. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru.
2. (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii.
3. (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât.