Rezultate secundare (Bale;):
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
5. RU коровий помет; коровий нaвоз
6. HU marhatrágya
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR crottin; fumier de cheval
3. EN horse-dung
4. DE Pferdemist
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. balayer)
1. a parcurge cu un fascicul electronic suprafaţa ecranului luminescent al unui tub catodic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balayage)
1. explorare cu ajutorul unui fascicul electronic a suprafeţei ecranului unui tub catodic.
2. evacuare forţată cu ajutorul unui curent de aer sau al unui amestec carburant a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baleine, lat. balaena)
1. mamifer cetaceu foarte mare.
2. (fam.) persoană foarte grasă.
3. lamelă flexibilă, din fanoane de balenă (1), pentru a ţine întinse gulerele la cămăşi, corsetele etc.
4. spetează la ambarcaţiile de sport.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balénidés)
1. familie de cetacee: balenele.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (acvi- + faună)
1. totalitatea speciilor de animale care trăiesc în apă (pești, caracatițe, crabi, balene et cetera); faună acvatică, hidrofaună.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. adagio)
2. s. n. parte dintr-o lucrare muzicală scrisă în acest tempo.
3. dans clasic lent pentru doi solişti, într-un balet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)
1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă şi triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabesque)
1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.
2. motiv decorativ ornamental din diverse combinaţii de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.
3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.
4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul şi braţul liber spre orizontală.
6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arbalète)
1. armă din evul mediu constând dintr-un arc montat pe un suport, care servea la aruncat săgeţi sau proiectile; (înv.) arbalestră, (înv.) arcubalistă.
2. armă folosită la vânătoarea sub apă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbalétrier)
1. s. m. soldat înarmat cu o arbaletă.
2. s. n. grindă care serveşte la susţinerea penelor pe care se fixează căpriorii unui acoperiş.