Dictionar

bălțătură

Parte de vorbire:  s.f. (popular)  
Etimologie: (bălțat + -ură)

1. pată de culoare deschisă la animale.
2. obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat.
3. (rar) amestecătură de diverse culori care nu se armonizează; împestrițătură.
 

cobalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (cobalt)

1. a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic.
 

îmbălța

Parte de vorbire:  vb. tr. (reg.)  
Etimologie: (în- + balț)

1. a pune vălul pe capul miresei, a lega balțul pe capul miresei; a îmbrobodi, (reg.) a înhobota.
2. (var.) (reg.) a îmbălți, (reg.) a îmbălțui.
 

barbet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbet)

1. câine prepelicar, cu părul creț, specializat în vânătoarea de baltă.
 

bariolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bariolé)

1. însemnat cu benzi de culori asortate bizar; pestriț, bălțat.
 

batracocultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (batraco- + -cultură)

1. ansamblul operațiunilor care vizează reproducerea broaștelor în beneficiul activității umane; creșterea broaștelor de baltă comestibile; ranicultură.
 

becață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. bécasse)

1. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină.
 

ecvisetinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. équisétinées)

1. (botanică) termen folosit pentru a se referi la o categorie specifică de plante criptogame vasculare, care sunt organisme vegetale fără flori sau semințe (ex. criptogamă-de-baltă, calamites).
 

egretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aigrette)

1. pasăre migratoare de baltă, albă, care are pe spate un mănunchi de pene ornamentale lungi.
2. mănunchi de pene sau de fire albe purtat în trecut de femei la pălării și de militari la chipiuri.
3. aglomerație de perișori la extremitatea superioară a fructelor.