Dictionar

bandit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bandit, it. bandito)

1. persoană care face parte dintr-o bandă de răufăcători; gangster, brigand, tâlhar.
2. (fam.) persoană criminală, persoană care săvârșește acțiuni ilegale.
3. (fig.) persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic.
 

banditesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bandit + -esc)

1. de bandit; propriu bandiților; tâlhăresc, gangsteresc.
 

banditește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (bandit + -ește)

1. în felul bandiților; în mod banditesc; ca bandiții; tâlhărește.
 

banditism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. banditisme)

1. mulțimea de activități ilegale ale bandiților.
2. act, faptă violentă săvârșită de o bandă; tâlhărie.
 

adoptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptif, lat. adoptivus)

1. (despre copii) primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; înfiat.
2. (despre părinți) dobândit prin adopție.
 

anchilocorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anchilo- + -corie)

1. (med.) obliterare congenitală sau dobândită a pupilei.
 

anovarie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anovarie)

1. (med.) lipsă, atrofie a ovarelor; această afecțiune rară poate fi congenitală, adică prezentă de la naștere, sau dobândită în urma unei intervenții chirurgicale.
 

apaș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apache)

1. (pl.) indieni din Texas.
2. derbedeu, huligan, bandit, hoț, tâlhar.
 

apatrid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apatride)

1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
3. om fără patrie.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.
 

areflexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aréflexie)

1. absență a reflexelor care poate fi totală sau parțială, congenitală sau dobândită.