Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)
1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.
2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (baro- + cameră)
1. cameră pentru încercarea rezistenţei fizice a piloţilor şi sportivilor în condiţii de variaţie a altitudinii şi presiunii; barotermocameră.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)
1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. barocchista)
1. I. referitor la barochism, estetica barocă.
2. II. adept al barochismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barochore)
1. (plantă) la care însămânţarea se face pe loc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. barochorie)
1. (bot.) însămânțare pe arealul propriu, datorită greutății fructelor și semințelor.
2. (bot.) metodă de dispersie a semințelor, polenului, sporilor etc. prin gravitație, prin cădere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antimasque)
1. (teatru) dans comic sau grotesc prezentat înaintea sau între actele spectacolelor baroce numite măști; interludiu comic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)
1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. barocchista)
1. I. referitor la barochism, estetica barocă.
2. II. adept al barochismului.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. barorécepteur)
1. (anat.) receptor sensibil la tensiunea arterială, prezent în țesutul elastic al vaselor de sânge; presoreceptor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Jugesndstil)
1. tendinţă, manieră neobarocă de la sfârşitul sec. XIX, care acorda o mare importanţă efectelor decorative, cultivând cu predilecţie exuberanţa decorului vegetal, arabescul floral şi raporturile de culoare alese arbitrar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. néobaroque)
1. adj. care aparţine unui stil succesor barocului.
2. s. n. curent şi stil artistic de la începutul sec. XIX, care încearcă să reînvie barocul.