batel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. battello)

1. ambarcațiune mică, vaporaș.

batelier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. battelliere)

1. matelot din echipajul unui batel.
2. persoană care conduce o ambarcațiune mică.

baterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. batterie, it. batteria)

1. subunitate de artilerie, dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc.
2. terasament care protejează tunurile în poziție de tragere.
3. ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă.
4. ansamblu de aparate, dispozitive, piese, legate între ele, care îndeplinesc aceeași operație.
5. ~ electrică = ansamblu de mai multe pile sau acumulatoare electrice; ~ solară = grup de celule fotoelectrice care transformă energia solară în energie electrică.
6. vas cu gheață pentru a răci vinul și sifonul din sticle; frapieră.
7. grupul instrumentelor de percuție într-o orchestră.
8. ~ de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva.
9. ansamblu de cuști metalice suprapuse, pentru întreținerea păsărilor, purceilor sau iepurilor de casă.

baterist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (baterie + -ist, după fr. batteur)

1. muzician care cântă la baterie, în grup sau solo.

combate

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. combattre)

1. a lupta împotriva unor idei, atitudini și a celor care le susțin.
2. a lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc.

dezbate

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. débattre)

1. a discuta, a supune unei largi discuții (o chestiune, un proiect de lege etc.).
2. (jur.) a judeca în fond (un proces).

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

ABER(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr., engl. aberro/o/-, cf. lat. aberrare)

1. „a se abate, a se îndepărta”.

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.