Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. beagle)
1. câine de vânătoare de rasă engleză, mic, robust, curajos, cu urechile lungi, plate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. beat)
1. /bit/ adj. inv. care aparţine beatnicilor.
2. s. n. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri.
3. stil în rockul modern (şi în jaz) la începutul deceniului al şaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii.
4. (în formaţiile instrumentale) prezenţa tobei mari.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. béatifique)
1. care beatifică.
2. (s. m. f.) cel care trăieşte o bucurie spirituală.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. beatificare, fr. béatifier)
1. a trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinţilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beatitudo, fr. béatitude)
2. stare patologică de euforie permanentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. beatnik)
1. tânăr care, prin neîngrijire şi stridenţă, vrea să-şi afişeze nemulţumirea şi protestul faţă de o societate pe care o consideră inumană; (p. ext.) tânăr (din Occident) cu plete şi ţinută neîngrijită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apprêt)
1. preparat la tratarea ţesăturilor şi fibrelor textile pentru a le da anumite calităţi; scrobeală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. beat)
1. /bit/ adj. inv. care aparţine beatnicilor.
2. s. n. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri.
3. stil în rockul modern (şi în jaz) la începutul deceniului al şaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii.
4. (în formaţiile instrumentale) prezenţa tobei mari.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. béatifique)
1. care beatifică.
2. (s. m. f.) cel care trăieşte o bucurie spirituală.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Bruderschaft „fraternitate”)
1. ritual sau fel de a bea în care doi parteneri își duc paharele la gură încrucișându-și brațele, în semn de prietenie sau pentru a-și consolida prietenia; frăție de băutură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. buvette)
1. loc unde se beau ape minerale într-o staţiune balneară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cataracte, lat. cataracta)
1. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parţială sau completă; albeaţă.