Rezultate secundare (Birui,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héros, lat. heros)
1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.
2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.
3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.
4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.
5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.
6. personaj principal al unei întâmplări.
7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. infrangere)
1. a învinge, a birui (în luptă).
2. a-şi stăpâni o stare de spirit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péan, gr. paian)
1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruinţă după o victorie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. triumphare, fr. triumphe)
1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute.
2. victorie, biruinţă (în război).
3. (fig.) succes moral, reuşită, izbândă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. triumphare, fr. triompher)
2. (fig.) a reuşi, a ieşi învingător.
3. a se mândri cu o izbândă, a jubila.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. triumphalis, fr. triomphal)
1. de triumf; biruitor, învingător, victorios.
2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârneşte admiraţie, entuziasm.