Dictionar

Rezultate secundare (Birui,):

Erou

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héros, lat. heros)

1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.

2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.

3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.

4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.

5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.

6. personaj principal al unei întâmplări.

7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.


înfrânge

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. infrangere)

1. a învinge, a birui (în luptă).

2. a-şi stăpâni o stare de spirit.


Pean

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péan, gr. paian)

1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruinţă după o victorie.


Triumf

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. triumphare, fr. triumphe)

1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute.

2. victorie, biruinţă (în război).

3. (fig.) succes moral, reuşită, izbândă.


Triumfa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. triumphare, fr. triompher)

1. a birui, a învinge.

2. (fig.) a reuşi, a ieşi învingător.

3. a se mândri cu o izbândă, a jubila.


Triumfal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. triumphalis, fr. triomphal)

1. de triumf; biruitor, învingător, victorios.

2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârneşte admiraţie, entuziasm.