Rezultate secundare (Blestemat,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. damnable, lat. damnabilis)
1. care merită să fie blestemat, condamnat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. damné, lat. damnatus)
1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care şi-a atras oprobriul public.
Parte de vorbire: s. propriu
Origine: (fr. hadés)
1. (mitologie) nume dat după moarte „împărăției sufletelor”; infern.
2. (ortodoxia răsăriteană) iadul ca loc de așteptare pentru sufletele blestemate înainte de judecata de apoi, după care pot fi aruncați în gheenă.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (lat. sacrilegus)
1. (cel) care săvârşeşte un sacrilegiu; profanator; (prin ext.) nelegiuit, blestemat.
2. (acțiune) care încalcă ceva sacru.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (slavonă veche: трьклѧтъ, bulg. триклет, rus. треклятый)
1. blestemat de trei ori; afurisit.
2. (var.) (înv.) trecleat, (înv.) treclit, (înv.) triclet.