botă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. botte)

1. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia.

BOTAN-, BOTANO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. botan/o/-, cf. gr. botane)

1. „plantă, iarbă”.

botanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. botanique)

1. adj. referitor la botanică.
2. grădină ~ă = grădină unde se plantează diferite specii de plante pentru studiu.
3. s. f. ramură a biologiei care studiază regnul vegetal; fitologie.

botanica

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT botanica
2. FR botanique
3. EN botany
4. DE Botanik; Pflanzenkunde; Pfanzenlehre; Lehre und Wissenschaft von den Pflanzen
5. RU ботaникa
6. HU botanika, növénytan, füvészet

botanică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. botanique)

1. știință care se ocupă cu studiul structurii, funcțiunilor și organelor plantelor, cu răspândirea și cu clasificarea lor.

botanică agricolă; agrobotanică

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT agrobotanica
2. FR agrobotanique
3. EN agrobotany; agricultural botany
4. DE Agrobotanik
5. RU arроботaникa
6. HU mezőgazdasági botanika

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abietacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abietacées)

1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.

abortiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abortif, lat. abortivus)

1. I. produs înainte de vreme; prematur.
2. care provoacă avortul.
3. (bot.) oprit în dezvoltare sau lipsind complet.
4. II. produs destinat a provoca avortul.

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.