Rezultate principale (Brevet,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brevet)
1. document cuprinzând titlul, distincţia, calitatea acordate de o autoritate (de stat) şi care presupune anumite drepturi.
2. ~ de invenţie = document eliberat inventatorului de către organul de stat competent, prin care i se recunoaşte dreptul de a exploata în exclusivitate invenţia, un anumit timp; patentă.
Rezultate secundare (Brevet,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. breveter)
1. a acorda un brevet; a patenta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. breveter)
1. a acorda un brevet; a patenta.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Eternit)
1. (construcții) marcă înregistrată de azbociment, brevet depus de austriacul Ludwig Hatschek în 1900.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. licence, lat. licentia)
1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. patenter, germ. patentieren)
1. a acorda (cuiva) o patentă; a proteja printr-un brevet de invenție, a breveta.
2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oţel pentru a-i da o rezistenţă mecanică mare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. patenté)
1. care a obţinut o patentă; brevetat.
2. (fig.; despre oameni şi însuşirile lor) notoriu, evident, patent2.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. patente, germ. Patent)
1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autorități de a folosi și de a comercializa o invenție, o inovație etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet.
2. ~ de sănătate = document care se dă unui vas la plecarea dintr-un port și prin care se confirmă starea sanitară a portului.
3. (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva).
4. (în trecut) impozit care se plătea pentru un anumit comerț sau o anumită industrie.
5. licență (pentru exercitarea unui anumit comerț).