Dictionar

Rezultate principale (Brevet,):

Brevet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brevet)

1. document cuprinzând titlul, distincţia, calitatea acordate de o autoritate (de stat) şi care presupune anumite drepturi.

2. ~ de invenţie = document eliberat inventatorului de către organul de stat competent, prin care i se recunoaşte dreptul de a exploata în exclusivitate invenţia, un anumit timp; patentă.


Rezultate secundare (Brevet,):

Breveta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. breveter)

1. a acorda un brevet; a patenta.


Breveta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. breveter)

1. a acorda un brevet; a patenta.


Eternit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Eternit)

1. (construcții) marcă înregistrată de azbociment, brevet depus de austriacul Ludwig Hatschek în 1900.


Licenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. licence, lat. licentia)

1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.

2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.

3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.

4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.

5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.

6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește arate preopinenților e just ceea ce ei resping eronat.

7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.


Patenta

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. patenter, germ. patentieren)

1. a acorda (cuiva) o patentă; a proteja printr-un brevet de invenție, a breveta.

2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oţel pentru a-i da o rezistenţă mecanică mare.


Patentat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. patenté)

1. care a obţinut o patentă; brevetat.

2. (fig.; despre oameni şi însuşirile lor) notoriu, evident, patent2.


Patentă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. patente, germ. Patent)

1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autorități de a folosi și de a comercializa o invenție, o inovație etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet.

2. ~ de sănătate = document care se unui vas la plecarea dintr-un port și prin care se confirmă starea sanitară a portului.

3. (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva).

4. (în trecut) impozit care se plătea pentru un anumit comerț sau o anumită industrie.

5. licență (pentru exercitarea unui anumit comerț).