Dictionar

bufon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouffon)

1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
2. personaj buf, din teatru.
3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.
 

bufona

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. bouffonner)

1. a spune sau a face bufonerii; a face pe bufonul.
 

bufonadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. buffonata)

1. reprezentaţie scenică, farsă, în care râsul rezultă dintr-o intrigă de situaţie.
2. bufonerie.
 

bufonerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouffonnerie)

1. vorbă, glumă, gest de bufon; bufonadă (2).
 

bufonide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bufonidés)

1. familie de batracieni: broaştele râioase.
 

arlechinadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arlequinade)

1. piesă în care arlechinul joacă rolul principal.
2. bufonerie de arlechin.
3. (p. ext.) faptă caraghioasă, ridicolă.
 

arlechinesc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. arlechinesco)

1. care are caracterul sau manierele unui arlechin; (ca) de arlechin, caraghios; bufon, buf.
2. care se referă la arlechinadă.
 

baladin, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. baladin)

1. (în vechiul teatru francez) saltimbanc, bufon, comediant ambulant.
2. farsor, persoană pusă pe glume într-un loc public.
 

bufona

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. bouffonner)

1. a spune sau a face bufonerii; a face pe bufonul.
 

bufonadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. buffonata)

1. reprezentaţie scenică, farsă, în care râsul rezultă dintr-o intrigă de situaţie.
2. bufonerie.
 

bufonerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouffonnerie)

1. vorbă, glumă, gest de bufon; bufonadă (2).