bun-platnic

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (bun + platnic)

1. (persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp obligațiile pe care le-a contractat.

buna

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Buna, n. com.)

1. varietate de cauciuc sintetic, pornind de la buratienă.

buncăr

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bunker)

1. siloz în care se înmagazinează cărbuni, minereuri etc.
2. compartiment în care se înmagazinează combustibilul, pe o navă.
3. pâlnie de alimentare cu cărbuni a locomotivelor.
4. adăpost blindat, cazemată.

bund

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bund)

1. asociație, confrerie; confederație (în Germania și Elveția).

Bundesrat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bundesrat)

1. adunare legislativă în Imperiul German.
2. consiliu federal.
3. reuniune a membrilor puterii executive în Elveția.

Bundestag

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bundestag)

1. camera inferioară a parlamentului în Germania.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

ab intestat

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. ab intestat)

1. (jur.) (despre o succesiune) care se află în absența unui testament, situație în care legea reglementează transmiterea bunurilor.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

abundent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. abondant, lat. abundant)

1. care abundă; în cantitate mare; profuz.
2. (var.) abundant.
3. (antonim) rar.