Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Harmonika, it. armonica)
1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibraţia unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonium, germ. Harmonium)
1. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibraţie de un burduf acţionat prin pedale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. finger)
1. rampă mobilă cu care se leagă burduful de avion în aeroport.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. utriculaire)
2. în formă de utriculă, de burduf.
Parte de vorbire: I. adv., II. interj.
Origine: (formație onomatopeică)
1. II. imită zgomotul cuiva care se hurducă.
3. ca un obiect care, atârnat de ceva, se clatină.
5. (var.) hurdu-burdu, hurduf-burduf, hurdug-burdug, hurduji-burduji, hurduz-burduz.