Dictionar

acordeon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
 

armonică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Harmonika, it. armonica)

1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual.
2. muzicuță (de gură).
 

armoniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonium, germ. Harmonium)

1. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibrație de un burduf acționat prin pedale.
 

finger

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. finger)

1. rampă mobilă cu care se leagă burduful de avion în aeroport.
 

utricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. utriculaire)

1. referitor la utricul.
2. în formă de utriculă, de burduf.
 

hurduc-burduc

Parte de vorbire:  I. adv., II. interj.  
Etimologie: (formație onomatopeică)

1. II. imită zgomotul cuiva care se hurducă.
2. I. în mod zgomotos.
3. ca un obiect care, atârnat de ceva, se clatină.
4. (prin ext.) legat burduf.
5. (var.) hurdu-burdu, hurduf-burduf, hurdug-burdug, hurduji-burduji, hurduz-burduz.