Dictionar

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
 

bacantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bacchante)

1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie.
2. (fig.) femeie cu atitudini libertine.
 

cantabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cantabile, lat. cantabilis)

1. melodios, expresiv; cu ritm moderat.
 

cantabile

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantabile)

1. adv. (muz.) cantabil.
2. s. n. parte dintr-o lucrare instrumentală executată în acest mod.
 

cantabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantabilità)

1. însușire a unei piese muzicale de a avea o linie melodică expresivă.
2. calitate a versurilor de a fi muzicale.
 

cantal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cantal)

1. brânză de rețetă franțuzească, fermentată, cu pastă dură.
 

acantacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthacées)

1. familie de plante dicotiledonate, gamopetale: acanta.
 

acordeonist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. accordéoniste)

1. persoană care cântă la acordeon.
 

admira

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. admirer, lat. admirare)

1. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere.
 

admirabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admirable, lat. admirabilis)

1. vrednic de admirat; încântător, minunat.
 

admirație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. admiration, lat. admiratio)

1. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva).
 

aed

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aède, gr. aoidos)

1. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.