(de) verificat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT inquirendus
2. FR de vérifier
3. EN for verification
4. DE zu erforschend; zu erkundigend
5. RU подлежaщий исследовaнию
6. HU ellenőrizendő, megvizsgálandó, tanulmányozandó

alumosilicat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alumosilicate)

1. sare naturală din silice şi alumină.

amestecat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT immixtus
2. FR immiscé
3. EN intermixed; mingled
4. DE gemischt
5. RU примешaнный
6. HU összekevert, keverék, elegy

amestecat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (amesteca)

1. schimbare a șirului; amestecare.

amoniacat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. ammoniacate)

1. sare complexă cu amoniac a metalelor grele; amoniat.

arhiducat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. archiduché, it. arciducato)

1. teritoriu aparţinând unui arhiduce.

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abaţii.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abatiză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abattis)

1. (mil.) obstacol artificial format din copaci tăiați; baraj realizat din copaci culcaţi cu vârful spre inamic.

abaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.