Dictionar

Rezultate secundare (Căpătuire,):

Căpătuit, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n. (înv., pop.)
Origine: (v. căpătui)

1. I. care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat; (fam.) căsătorit.

2. II. realizare a unui rost (sau a unei situații materiale); căpătuire, căpătuială.