Dictionar

calicenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (calic + -enie)

1. sărăcie (extremă), mizerie; calicie.
2. caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție, calicie.
 

CALICI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. calici-, cf. lat. calix, -icis „cupă”)

1. „caliciu floral”.
 

calicie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (calic + -ie)

1. stare de calic, sărăcie extremă, mizerie; calicenie.
2. caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție, calicenie.
 

calicifer

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. calycifer)

1. care este prevăzut cu un caliciu.
 

caliciflor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caliciflore)

1. (bot.; despre organe) fixat pe caliciu.
 

caliciform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caliciforme)

1. în formă de caliciu; circumvalat.
2. (anat.) papile ~e = papile așezate la baza limbii în două rânduri oblice.
 

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
 

acaliculat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acaliculé, lat. acalyculatus)

1. (bot.) lipsit de calicul.
 

adnație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adnation)

1. (bot.) concreșterea anormală a unui organ cu о altă parte a plantei (de ex. tubul caliciului cu ovarul).
 

alternanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alternance)

1. însușirea de a alterna.
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane.
 

antocarp

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthocarpe)

1. fruct înconjurat de un caliciu cu tendință de creștere.
 

antofor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthophore)

1. axă florală, între caliciu și corolă, care poartă petalele, staminele și pistilul.