Dictionar

calificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. qualificatif)

1. adj. care califică, arată o calitate.
2. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc.
3. notă, mențiune cu care se apreciază sârguința elevilor și a studenților, activitatea oamenilor muncii.
 

antepunere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. antepune)

1. acțiunea de a antepune și rezultatul ei.
2. (lingv.) faptul de a fi plasat în fața unui alt element (adjectivul calificativ înainte de substantiv etc.); antepoziție, procliză.
 

apelativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appellatif, lat. appellativus)

1. (substantiv) comun; nume calificativ.
 

epitet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton)

1. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat.
2. calificativ.
 

fascist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. fascista, fr. fasciste)

1. I. referitor la regimul politic instituit în Italia între 1922 și 1945 de către Mussolini, bazat pe dictatura unui singur partid și pe naționalism.
2. referitor la fascism, care aparține fascismului.
3. care folosește metodele fascismului; care își revendică ideologia din fascism.
4. II. partizan al fascismului și, prin extensiune, al unui regim dictatorial.
5. (prin ext.) calificativ polemic dat oricărei persoane, sau teoriilor lor, de adversarii lor pentru a-i demoniza, a-i discredita.
 

insuficient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. insufficiente, lat. insufficiens)

1. adj. care nu este suficient; nesatisfăcător.
2. s. m. calificativ sub limita de trecere, la un examen.
 

nota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. noter, lat. notare)

1. a însemna, a consemna.
2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative.
3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc.