Rezultate principale (Canon,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canon, germ. Kanon)
1. normă, regulă fundamentală.
2. (arte) regulă fixă care stabileşte proporţia diferitelor părţi ale corpului.
3. compoziţie polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeaşi melodie; imitaţie (2).
4. caracter de literă de 36 puncte tipografice.
5. ansamblul cărţilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie.
Rezultate secundare (Canon,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. canonnade)
1. descărcare simultană sau succesivă a mai multor lovituri de tun; salvă de tunuri de artilerie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)
1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canonico, lat. canonicus)
1. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)
1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuaţie) ~ă = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)
1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)
1. calitatea a ceea ce este canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. caccio)
1. piesă polifonică vocală din sec. XIV-XVI, sub formă de canon, cu subiect de vânătoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)
1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)
1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuaţie) ~ă = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)
1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)
1. calitatea a ceea ce este canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canoniste)
1. specialist în dreptul canonic.