Dictionar

Rezultate principale (Canon,):

Canon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canon, germ. Kanon)

1. normă, regulă fundamentală.

2. (arte) regulă fixă care stabileşte proporţia diferitelor părţi ale corpului.

3. compoziţie polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeaşi melodie; imitaţie (2).

4. caracter de literă de 36 puncte tipografice.

5. ansamblul cărţilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie.


Rezultate secundare (Canon,):

Canonadă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. canonnade)

1. descărcare simultană sau succesivă a mai multor lovituri de tun; salvă de tunuri de artilerie.


Canonial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)

1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.


Canonic 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canonico, lat. canonicus)

1. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale.


Canonic 2, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)

1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.

2. recunoscut de biserică.

3. drept ~ = drept bisericesc.

4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.

5. (mat.) formă (sau ecuaţie) = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.


Canonicat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)

1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.


Canonicitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)

1. calitatea a ceea ce este canonic.


Caccia

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. caccio)

1. piesă polifonică vocală din sec. XIV-XVI, sub formă de canon, cu subiect de vânătoare.


Canonial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)

1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.


Canonic 2, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)

1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.

2. recunoscut de biserică.

3. drept ~ = drept bisericesc.

4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.

5. (mat.) formă (sau ecuaţie) = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.


Canonicat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)

1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.


Canonicitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)

1. calitatea a ceea ce este canonic.


Canonist

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canoniste)

1. specialist în dreptul canonic.