Dictionar

caolin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kaolin)

1. rocă argiloasă albă, foarte fină, din care se fabrică porțelanul și faianța.
2. pudră absorbantă, folosită ca emolient.
 

caolinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. kaolinique)

1. care se referă la caolin, care conține caolin; bogat în caolin.
 

caolinit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kaolinite)

1. silicat natural hidratat de aluminiu, constituent al caolinului.
 

caolinizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr., engl. kaolinisation)

1. transformare a feldspatului în caolin.
 

caolinoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. kaolinosis)

1. pneumoconioză cauzată de inhalarea prafului de argilă, amestecat cu cuarț, la muncitorii din industria ceramică.
 

alumin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alumine)

1. varietate de caolin folosită în industria cauciucului.
 

bauxită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bauxite)

1. rocă sedimentară roșie-brună, bogată în silicați de aluminiu, opal, caolinit etc..
 

caolinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. kaolinique)

1. care se referă la caolin, care conține caolin; bogat în caolin.
 

caolinit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kaolinite)

1. silicat natural hidratat de aluminiu, constituent al caolinului.
 

caolinizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr., engl. kaolinisation)

1. transformare a feldspatului în caolin.
 

engobă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. engobe)

1. strat subțire de argilă sau caolinuri superioare cu care se acoperă produsele ceramice înainte de ardere, pentru a le masca culoarea naturală.