Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cattedra, lat. cathedra)
1. masă specială, ridicată de obicei pe o estradă, de unde profesorul explică lecţia.
2. tron arhieresc instalat în biserica principală a unei eparhii.
3. post în învăţământ, funcţie de profesor.
4. unitate de bază în învăţământul superior, în cadrul căreia se desfăşoară activitatea didactică, metodică şi de cercetare ştiinţifică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cathédral, lat. cathedralis)
1. care aparţine scaunului episcopal al unei dieceze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cathédrale)
1. biserică (mare) în care oficiază serviciul religios un (arhi)episcop.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cattedratico)
1. adj. profesoral, de catedră.
2. s. m. f. titularul unei catedre universitare.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. agrégé)
1. (în unele ţări) profesor ~ = profesor universitar care și-a obținut titlul prin concurs, dar a rămas totuși dependent de catedra altui profesor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canonico, lat. canonicus)
1. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitulo)
1. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului şi administrarea catedralei şi a bisericilor din oraş.
2. adunare a canonicilor.
3. adunare de călugări sau de alţi clerici catolici; locul unde se ţine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capitulaire)
1. referitor la capitul1, la canonici.
2. cancelar ~ = canonic director de studii în şcolile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carillon)
1. orologiu din turnul unor catedrale dintr-un grup de clopote.
2. instrument muzical la care se pot executa arii, cu ajutorul unor clopoţei sau lame acordate la anumite tonuri.
3. piesă scrisă pentru un astfel de instrument.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cattedratico)
1. adj. profesoral, de catedră.
2. s. m. f. titularul unei catedre universitare.