Dictionar

cauțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. caution, lat. cautio)

1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; garanție.
2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.
3. (var.) cauție.
 

cauționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. cautionner)

1. a depune cauțiune; a garanta pentru cineva; a chezășui, a garanta.
2. (fig.) a aproba o idee, o acțiune (ex. ~ un guvern, o politică); a acorda sprijin, protecție.
3. (var.) (înv.) a cauțiuna.
 

cautelă

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. cautèle, lat. cautela)

1. precauție, precauțiune (inspirată de neîncredere); prudență amestecată cu viclenie, neîncredere.
2. măsură luată spre a preîntâmpina o primejdie, un rău.
 

cauționament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cautionnement)

1. sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații; (prin ext.) garanție, chezășie.
2. depozit de bani contra căruia un acuzat poate fi eliberat provizoriu.
3. (sinon.) cauțiune, (înv.) cauționământ.
 

cauționat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. cauționa)

1. I. pentru care s-a dat o cauțiune; pentru care s-a garantat.
2. II. achitare a unei cauțiuni; garantare pentru cineva; cauționare.
3. (var.) (înv.) cauțiunat.
 

cauționator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cauționa + -tor)

1. persoană care dă cauțiune; garant.
 

cauționământ

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (cauționa + -[ă]mânt)

1. sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații; (prin ext.) garanție, chezășie.
2. depozit de bani contra căruia un acuzat poate fi eliberat provizoriu.
3. (sinon.) cauțiune, cauționament.