Rezultate principale (Caz,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. casus, fr. cas)
1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.
2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.
Rezultate secundare (Caz,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. caser)
1. a instala într-un hotel, cămin etc. pentru un timp determinat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. casaque)
1. bluză lungă până peste talie, cu mâneci lungi şi încheiată la gât.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. caza)
1. acțiunea de a caza; instalarea cuiva într-o locuință (de obicei) provizorie; încartiruire, încartiruit.
2. (înv.) așezare a unui obiect în despărțitura sa.
3. punere a cuiva într-un post (care-i asigură traiul).
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (v. cazarmă)
2. a pune (un elev) într-un internat; a supune unui regim de internat.
3. (sinon.) a (se) încazarma.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. kazarma)
1. ansamblu de clădiri construite special pentru instalarea unităților militare.
2. (prin ext.) soldați dintr-o cazarmă.
3. ~a echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului.
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (cazarmagiu + -ește)
1. ca un cazarmagiu.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. accusativus, fr. accusatif)
1. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aquastat)
1. termostat pentru limitarea temperaturii apei într-un cazan.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aquatubulaire)
1. (despre cazane cu aburi) cu tuburi prin care circulă apa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)
1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.