Dictionar

celebru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. célèbre, lat. celeber)

1. cu faimă, renumit, vestit, reputat, ilustru.
 

afiş

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affiche)

1. înştiinţare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.
2. cap de ~ = primul nume de pe afişul care anunţă un spectacol; actor celebru.
3. gen de artă grafică cu funcţie mobilizatoare, de informare, de reclamă.
 

carmelit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. carmélite)

1. I. referitor la religioșii care aparțin de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
2. care se referă sau aparține de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
3. II. membru al unui ordin călugăresc catolic, celebru prin austeritatea sa.
 

celebritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. célébrité, lat. celebritas)

1. însușirea de a fi celebru; reputație bine stabilită; renume, faimă.
2. om celebru, cu mare renume şi prestigiu.
 

enciclopedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. encyclopédie)

1. tip de lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde cunoștințe amănunțite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile.
2. (fig.) operă importantă care cuprinde cunoștințele de bază dintr-un anumit domeniu.
3. ansamblul cunoștințelor omenești organizate metodic.
4. numele unui celebru dicționar publicat între 1751 și 1772 de către învățații francezi Diderot și D’Alembert.
 

faimos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fameux, lat. famosus)

1. renumit, vestit, celebru.
 

heroidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. héroïde)

1. scrisoare în versuri în care îşi exprimă gândurile şi sentimentele un erou, un personaj celebru.