cest 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. caestus, fr. ceste)

1. (ant.) mănuşă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice.

CEST-, CESTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cest/o/-, cf. gr. kestos „centură”)

1. „curea, panglică”.

cester

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (necunoscută)

1. (plutărit) funie groasă cu care se leagă pluta de cazic (țăruș de lemn situat pe malul apei).

CESTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. kestos „cingătoare, brâu”)

1. „curea, panglică”.

cestode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cestodes)

1. pl. clasă de viermi platelminţi; paraziţi intestinali: tenia.

cestodoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cestodose)

1. (med.) boală parazitară cauzată de prezența cestodelor în organism.
2. (loc. subst.) ~ larvară = boală parazitară cauzată de prezența larvelor de cestode în organism.

abaca

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr., sp. abaca, cf. tagalog. abaka)

1. bananier din Filipine, care are fructele necomestibile și pețiolurile frunzelor lungi din care se obțin fibre textile.
2. fibră textilă obținută din pețiolurile frunzelor acestui bananier; cânepă de Manilla.

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

acaju

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acajou, port. acaju)

1. s. m. arbore tropical din America şi Africa, cu lemnul foarte rezistent, maro-roşcat; mahon.
2. adj. inv., s. n. (de) culoarea acestui lemn.