Dictionar

Rezultate secundare (Chin,):

Arlechin

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. arlecchino, fr. arlequin)

1. s. m. personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta mască şi un costum pestriţ.

2. s. n. panou lateral şi draperie care încadrează deschiderea scenei.

3. fiecare dintre reflectoarele laterale din faţa scenei.


Baldachin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baldaquin)

1. acoperământ decorativ din perdele deasupra unui pat, a unui amvon.

2. lucrare arhitectonică cu acest aspect.

3. acoperământ purtat deasupra capului unui înalt prelat în timpul unei solemnităţi, procesiuni etc.


CHIN-, CHINET(O)-, CHINEZI(O)-, -chineză, -chinezie, CINETO-

Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. kin-, kinet/o/-, kinési/o/-, -kinèse, -kinésie, cinéto-, -cinèse, cf. gr. kinesis, kinetos)

1. „mişcare, transformare”.


Chinaldină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quinaldine)

1. substanţă din gudronul de huilă, folosit în sinteza coloranţilor.


Chinchină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quinquina)

1. arbore tropical din a cărui scoarţă se extrage chinina.


Chineji

Parte de vorbire: vb. intr. (înv., Banat)
Origine: (chinez)

1. a funcționa ca primar.


Acetilenic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acétylénique)

1. (despre compuşi chimici) derivat din acetilenă.

2. hidrocarburi ~ce = alchine.


Aligator

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. alligator)

1. crocodil lung, cu botul lat, din fluviile Americii şi ale Chinei.

2. (fam.) amator pasionat de muzică (de jaz); fan.


Ambulacru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambulacre)

1. tub mic terminat cu o ventuză, organ de locomoţie la echinoderme.


Ampelopsis

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ampélopsis)

1. viţă sălbatică, grimpantă, al cărei fruct este un ciorchine; lăuruscă.


Ampulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ampoule, lat. ampulla)

1. organ de mers la echinoderme.

2. (anat.) extremitate dilatată a unui canal.

3. veziculă aeriană pe frunzele sau pe tulpina unor plante plutitoare.

4. tub de sticlă închis la capete; fiolă.


Anticar (2)

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. antiquaire, germ. Antiquar)

1. negustor de antichităţi, de obiecte (de artă), de cărţi vechi; buchinist.

2. persoană care are un gust pentru obiectele vechi și le colecționează.

3. (desuet) cel care s-a dedicat studiului obiectelor antice; arheolog.

4. (var.) anticariu, anticvar.