Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (chinui + -tor)
1. adj. care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral.
2. s.m. persoană care supune pe cineva la chinuri.
3. s.f. (înv.) instrument de tortură.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consumer, lat. consumere)
2. tr., refl. (fig.) a (se) epuiza.
3. a (se) chinui, a (se) frământa.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. crucifier)
1. a executa un condamnat prin ţintuire pe cruce; a răstigni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)
1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăţilor etc.
4. (în literatura romantică) fiinţă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreţia, frumuseţea fizică etc.
5. (în poezie) geniu chinuit de nelinişte, care stârneşte pasiuni, dorinţe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. famélique, lat. famelicus)
1. chinuit de foame; flămând, înfometat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. furie, lat. furia)
1. mânie violentă, nestăpânită; violenţă.
2. (pl.) cele trei divinităţi ale infernului, care, în credinţele anticilor, chinuiau sufletele păcătoşilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. gelosia)
1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.