Dictionar

Rezultate secundare (Chinuitor,):

Chinuitor, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (chinui + -tor)

1. adj. care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral.

2. s.m. persoană care supune pe cineva la chinuri.

3. s.f. (înv.) instrument de tortură.


Gelozie

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. gelosia)

1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea persoana iubită este necredincioasă.

2. invidie.


Obsedant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. obsédant)

1. care obsedează; care chinuiește mintea (simțurile) cu prezența sa continuă; chinuitor.


Tiranic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tyrannique, ngr. tirannikos, lat. tyrannicus)

1. (despre legi, fapte etc.) specific tiranilor, tiraniei; despotic, crud.

2. (fig.) chinuitor, obsedant.


Torţionar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tortionnaire)

1. adj. care serveşte pentru tortură; chinuitor.

2. s. m. cel care aplică tortura; călău, gâde.


Amărăciune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amărî (sau amar) + -(ă)ciune)

1. însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar.

2. durere, tristețe.

3. întâmplare, împrejurare dureroasă, chinuitoare; chin.

4. gust amar; amăreală.

5. (loc. adv.) cu ~ = cu tristețe, cu supărare.


Omorâtor, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (omorî + -tor)

1. adj. care omoară; ucigător, ucigaș.

2. (fig.) care torturează, chinuitor.

3. s.m.f. ucigaș, asasin, criminal.

4. (înv.) omorâtoriu.