cinstire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cinsti)

1. acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect.
2. (fam.) consumare a unei băuturi alcoolice.
3. (fam.) ridicare a unui pahar cu băutură alcoolică în sănătatea sau în onoarea cuiva ori a ceva.
4. (înv.) arătare a respectului prin închinare, salutare.
5. (înv.) conformare cu prevederile unei legi.
6. (înv.) demnitate înaltă ocupată de cineva; distincție, rang.
7. (înv.) răsplătire pentru purtare bună.
8. (înv.) slăvire a unei zile de sărbătoare religioasă.
9. (pop., fam.) oferire a unui cadou; oferire de bacșiș.
10. (pop., fam.) tratare cu mâncare și (mai ales) cu băutură gratis, într-un local.
11. (reg.) îmbătare.

index

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. index)

1. listă (alfabetică) a numelor, termenilor sau materiilor cuprinse într-o lucrare; indice.
2. ~ bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprizând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă.
3. listă a cărților interzise de biserica catolică; (p. ext.) listă de cărți interzise.
4. a pune la ~ = a) a trece o lucrare în lista cărților interzise; b) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenită, a socoti pe cineva nedemn sau periculos.
5. s. m. (inform.) parametru care evoluează cu fiecare repetare a unei bucle a programului unui ordinator.
6. degetul arătător.

laureat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. lauréat, lat. laureatus)

1. (la romani) învingător în competiții, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri.
2. (persoană, colectiv) care a obținut un înalt premiu pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate.

onor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. honneur)

1. s. n. semn exterior de cinstire, de stimă, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate.
2. (mil.) a da ~ul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face ~urile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă.
3. s. m. nume dat cărților celor mai mari, la unele jocuri.

sacrilegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. sacrilegium, fr. sacrilège)

1. necinstire, profanare a unui lucru considerat sfânt sau deosebit de scump.

deificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deifica)

1. faptul de a deifica; deificat, zeificare.
2. considerare (a unui obiect sau) a unei ființe drept zeu.
3. atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei ființe.
4. (figurat) cinstire peste măsură.

devoție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. dévotion)

1. atașament față de religie, față de practicile religioase; devotament și zel manifestate în cinstirea lui Dumnezeu sau a sfinților.
2. (prin ext.) adulare, sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de o persoană sau un lucru.
3. (sin.) devoțiune.