Dictionar

Rezultate principale (Clacă,):

Claca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. claquer)

1. intr. a face se audă, a produce un zgomot sec

2. (despre condensatori) a se strica.

3. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări.

4. a eşua, a da greş.

5. refl. a-şi luxa tendonul la picior.

6. (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din faţă) umflate.


Rezultate secundare (Clacă,):

Clacaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claquage)

1. distensie, ruptură a unui ligament, a unui muşchi.

2. boală a cailor care se manifestă prin umflarea tendoanelor.


Papotaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. papotage)

1. conversație goală și inutilă; vorbărie nesemnificativă.

2. (fam.) trăncăneală, flecăreală, vorbe de clacă.


Sfărmători

Parte de vorbire: s.m. pl. (regional)
Origine: (sfărma + -tor)

1. oameni adunați la clacă pentru a dezghioca boabele de porumb de pe știuleți.


Flecăritură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (flecări + -tură)

1. vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecăreală.


Flecăreală

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (flecări + -eală)

1. (fam.) vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală.