claca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. claquer)

1. intr. a face să se audă, a produce un zgomot sec
2. (despre condensatori) a se strica.
3. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări.
4. a eșua, a da greș.
5. refl. a-și luxa tendonul la picior.
6. (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din față) umflate.

clacaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. claquage)

1. distensie, ruptură a unui ligament, a unui mușchi.
2. boală a cailor care se manifestă prin umflarea tendoanelor.

papotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. papotage)

1. conversație goală și inutilă; vorbărie nesemnificativă.
2. (fam.) trăncăneală, flecăreală, vorbe de clacă.

sfărmători

Parte de vorbire:  s.m. pl. (regional)  
Etimologie: (sfărma + -tor)

1. oameni adunați la clacă pentru a dezghioca boabele de porumb de pe știuleți.

flecăritură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (flecări + -tură)

1. vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecăreală.

flecăreală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (flecări + -eală)

1. (fam.) vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală.