Rezultate principale (Clan):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. clan)
1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniţi prin legături de rudenie şi de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafeţe puţin întinse, care tind să se răspândească.
Rezultate secundare (Clan):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyclane)
1. hidrocarbură ciclică saturată; cicloparafină; cicloalcan, naftenă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. clandestin, lat. clandestinus)
1. cu caracter secret; ilicit, conspirativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clandestinité)
1. caracter clandestin; ilegalitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clangor)
1. rezonanţă metalică a zgomotului inimii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. clanisme)
1. organizare socială bazată pe clanuri.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (din [Ku-Klux] Klan + ist)
1. adept al ideilor și metodelor Ku-Klux-Klanului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)
1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (algo- + nevroză)
1. simptomatologie nevrotică declanşată de o durere fizică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. amorcer)
2. a începe unele lucrări de construcţii sau amenajări genistice.
3. a provoca declanşarea unei acţiuni.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. enclencher)
1. a angrena un mecanism în vederea declanşării.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asynchrone)
1. care nu este sincron; asincronic.
2. maşină ~ă = maşină cu curenţi alternativi a cărei frecvenţă a forţelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turaţie a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.
3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operaţie este declanşată printr-un semnal provocat de terminarea operaţiei precedente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autocommande)
1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.