Dictionar

Rezultate principale (Clan):

Clan

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. clan)

1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.

2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniţi prin legături de rudenie şi de limbă; gintă, trib.

3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafeţe puţin întinse, care tind se răspândească.

4. (peior.) clică.


Rezultate secundare (Clan):

Ciclan

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cyclane)

1. hidrocarbură ciclică saturată; cicloparafină; cicloalcan, naftenă.


Clandestin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. clandestin, lat. clandestinus)

1. cu caracter secret; ilicit, conspirativ.


Clandestinitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clandestinité)

1. caracter clandestin; ilegalitate.


Clangor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clangor)

1. rezonanţă metalică a zgomotului inimii.


Clanism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. clanisme)

1. organizare socială bazată pe clanuri.


Clanist

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (din [Ku-Klux] Klan + ist)

1. adept al ideilor și metodelor Ku-Klux-Klanului.


Alertă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.

2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.

3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.

4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.


Algonevroză

Parte de vorbire: s.
Origine: (algo- + nevroză)

1. simptomatologie nevrotică declanşată de o durere fizică.


Amorsa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. amorcer)

1. a pune o amorsă (1).

2. a începe unele lucrări de construcţii sau amenajări genistice.

3. a provoca declanşarea unei acţiuni.


Anclanşa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. enclencher)

1. a angrena un mecanism în vederea declanşării.


Asincron, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.

2. maşină = maşină cu curenţi alternativi a cărei frecvenţă a forţelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turaţie a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.

3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operaţie este declanşată printr-un semnal provocat de terminarea operaţiei precedente.


Autocomandă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autocommande)

1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.